Cu zambet răsărit de toamnă târzie,
Cu ochii cer senin și mare pustie
Nu ceri nimic și nu-mi vorbești
Acum apari și când te văd tu nu mai ești.

Speranță, tu desparți în două vise
Ce-mi ard cu negru,
Și tonuri de cenușiu aprinse.
Eu vreau, dar ea nu vru`.

Prin ceață deasă și mii de leghe depărtări
Cu valuri ce-amenință corăbii mânate de-a vântului cântări
Trec zeci de zile, de-ai zice că-s ani buni
Privești la orizont, pesemne chiar în sus, uscatul nu-i.

Dar călătorului... rămâne doar slova prăfuită
Amară, cu sinele și pustiul împărtășită
Dar cu tine pământul înflorește petale
Cu tine și cu tot cu amăgirile tale.