stau lângă un lan de porumb care nu se mai termină
și mă gândesc că peste câțiva ani în acest loc vor face un aeroport
în care n-am să-ți mai pot face check-in
iar frunzele să-mi bată în geamurile din spate
ca-ntr-un zid:
dincolo de el să poată fi orice
mai puțin tu și eu
și acea lenjerie albă din sertar.