Scriu nebunii întregi în sensuri goale,
Atât greu de umeri,
Că tot apusul devine sobru, sumbru, secerat.
Șerpuind printre cimitire de idei,
Închise ermetic în mii de suferințe
Și eu vorbesc nimicuri pentru nimeni...
Și cuvintele devin altcineva...

Eu pot să mă totpesc pe limba nimănui,
Străjuindu-i turnirul
Cu cai putere plini de nectar amar,
Sorbit pe fiecare papilă gustativă
A nimănui
Ce habar nu are să existe cert, incert, oricum:
Un nimeni net.