cred că mă înșela cu băieții mai virgini,
pielea ei era marea din capul lor prin care
colcăiau meduzele lipindu-li-se de creier.
însă ea ura glodul în toate înțelesurile lui,
mâna chiar firavă care strângea pumnul și piciorul orbecăit
ce bătea cadența în glod,
pleoapele astupate și stomacurile pline de glod.
ea îi ura pe cei din zodia balenei.
își zdrelea pielea de scuturi
am luat-o în brațe cu toată goliciunea ei în care îmi găsisem locul
m-am pus să visez nuferi albi ce atârnau bogat
pentru sânii ei și am făcut dragoste cu ciudă
cu un isus din plastic fosforescent la cap,
cine “tu-i biserica din el a trecut pe la tine
cu biserică împrumutată de la magazinu` funerar.
păsări-păjuri ca alea prinse cu baftă pe tunicile soldaților
se scurgeau în așternutul nostru. sângele de porumbel
duhnea a găini plouate.
mi-a zis că oamenii ăia vor muri și numai carnea crucilor
îi va învia dacă s-a julit prin carnea lor în sens invers
-ca înfiptă în mine de străini până am văzut o sinucidere
pe care n-am putut să o fac și căutam chipurile dragi ce nu
le mai vedeam nicăieri. așa cum hanna își trecea carnea prin mine
sau printre algele din acvariul care seca dar asemănându-se cu o glastră
ne mai năclăiam hainele ca la prima întâlnire, unde am văzut
peste umărul ei un nou-născut cu palmele nedefinite ca acela
pe care maria îl tot ascundea. până culcușul a prins miresme de fiere și oțet.
mi-a zis că va muri și ea
dar se va împărtăși cu solzii sirenelor pe care îi tot port în cap
dintr-o cupă de lut-
căci eu voi fi acolo.


acum, după moarta de hanna își pierd mințile
cei mai bărbați.