Așa cum trece vara,
am hotărât să plec,
cum curge Crișul nostru,
așa oamenii trec!
Dar nu vă fie frică
că-n lumea asta mică,
nu-i fier ca să mă țină
și nici dorință nu-i..
Îmi va rămâne urma
în mințile oricui….
Pribeag am fost prin lume
cu rele și cu bune…;
sub deal se duce luna,
și soarele petrece…
și eu în urma lui!
Nu plânge dragă mamă,
oh, voi iubiți părinți,
prietenii mei buni,
nici voi copii cuminți!
Îmi iau acum adio,
la voi îmi cer iertare
c-a trebuit să plec,
așa în goana mare…;
dar mi-a crescut
în suflet un dor dulceag de casă,
de locul meu de-origini,
de bătrâneasca casă…
de frunzele de tei,
de apa-lbastră-adâncă
de marinarii mei!
Corabia m-așteaptă
și printre stele zbor
și nu-i în lumea asta
nici poartă nici zăvor
să-mi lege iar’ iubirea,
căci sunt un călător
născut pentru-a mă duce
și vă sărut din ceruri,
pe frunte, dulce - dulce!