Mă plimb alene pe alei
Cu toamna lângă mine,
M-așez la umbra unui tei
Veștedele-i frunze, cad line.

O bancă stă singură-n parc
Tristă, veche si neocupată,
Amintiri pornesc din arc
Țintind vremuri cu o fată.

Mângâi lemnul băncii învechit
Deruland frânturi de fericire.
M-așez, un muritor smerit
Cu gândurile fugind spre tine.

Îmi las capul pe spate, ușor
Și las trecutul să mă-nvăluie.
Simt pași. Mă apasă-un dor
De dragă si reală reverie.

E ea. Vine si ocupă un loc
Pe bancă și-n inima mea,
Vorbim tăcuți, e ca un troc
Bine ai revenit, e împlinirea!

Râdem și suntem fericiți
Și te hrănesc cu poamă,
Suntem brusc intineriți
În astă zi de toamnă.