Bărbatul care iubește să fie un bărbat de piatră,
și femeia lui, mâna fericită care aruncă piatra în râu!
Să nu ne facem vise, dacă nu mută munții din loc și
râurile clipocind în soarele mov
nu se ascund înaintea setei amanților.
Îngrozitoare sete - o știm amândoi- ,
iar gâtul tău și al meu,
atât de frumos și
timid, se cabrează sub limbă.

Pentru că nu oricine spune te iubesc te iubesc
se va tolăni peste iubit, întinzând
mâna după o carte. Nu cel care
țipă și se vaietă când este șters de la inimă, puțin câte
puțin. Nu cel care
trâmbițează Adevărul, nu cel care
se roagă pământului să-l primească de viu, ca un apucat!

Pentru că am cerut
ani la rând
mi s-a dat (Ea e o palmă dată
lui Solomon și haremului său)
și acum stau - fără tremur - cu sabia la gâtul fiului meu
și el murmură necontenit prin văi și prăpăstii:
ești sufletul meu,
pentru ce m-ai părăsit?