Am la rabat melancolie
C-am strâns prea multă și m-apasă
Pe aripi, veșnic într-o vrie
În transa unui alt... acasă.

Misterios e nepătrunsul
Neînțeles, de timp trecut,
Prezent ce-acum trăiesc...Recursul
E-n fond, un viitor trecut!

De suntem toți primar fărâmă
De-un Univers în răspândire,
Atunci suntem și frunză, râmă...
Rememorați o omenire!

Privesc ca Nostradamus jar,
Să delirez de toxic gaz,
Mă mestecând în timp, mojar,
Să-mi sorb trecutul, din necaz...

... Că n-am uitat oricum sublimul,
Rămânând singur el, licoare
Endomorfinică din filmul
Lăsându-și numai iz de floare.

Îmi pierd și timp ce am puțin,
Cu gând mereu ce las urmă
Iubind, să gust din vechiul vin,
S-aleg din bile... ce-am în urnă.

Sunt veșnic anticariat,
Sedus de timpuri în culori
Cu patinări de pastelat,
Ce-mi dau în iris picuri-flori.

Sau poate sunt un fortunat,
Căci pot trăi doi simultan;
Eternul vis înaripat
Și altul fizic, doar alean.

Ori sunt un specimen vetusc
Resuscitat din agonie;
Noroc își agățând de-un vârsc
Pe-o râpă... de melancolie?!

Și-acum mă uit la flori, pierdut
La verdele crud din grădină;
Săpând în viitor... trecut
Ce încerc să port în gând, patină...
20.07.2011