ești ca o cană

dacă pun "o" între cuvinte se anulează cacofonia?
probabil, oricum tu nu ai cum să știi pentru că lumea
și gândurile mele nu se opresc atunci când strigi
"NU mai trânti ușa!!"

te doare capul, așa-i?
cam la fel de tare cum ne dor pe noi toți urechile
atunci când deschizi tu gura
banală e lumea asta
dacă poeziile nu înseamnă ce vrei tu
și triste vor fi covoarele dacă le calci pe ciucuri

dar, revenind, eu îți povesteam
de ce privirea ta rotundă îmi amintește de o cană
"de ce rotundă? de ce cană? de ce dragă?"
dar ia-o mai ușor, te împiedici în cuvinte,
și n-am vrea ca la ieșirea din pădure
viața să-și vopsească pletele cu roșu
și să le arunce peste tine

da chiar, când nu vei mai avea animale sălbatice
ca să te ascunzi după strigătele lor de disperare
povestind despre cum să salvezi natura cu frunze de plastic
o să te trezești în mijlocul șoselei
pe unde nu mai circulă decât tăcerea

și îți spuneam, ești ca o cană
diva gălăgiei!
totul capătă sens pentru tine când e întuneric
și dai glas fiecărei șoapte din jurul tău, evident,
pentru că vorbești cel mai tare
trist e atunci când e liniște, iar tu, precum o cană
aștepți să vină cineva și să toarne vorbe-n tine