Universule, azi lacrimi la streașina copacului curg...
hibele, greșelile trecutului ajung la a lui poartă,
îl atenționează, și-n mod constant anxietate creează,
prin vene cioburi se strecoară,
sănătatea o periclitează...
tristețea nu lăsă să-l doboare,
veghează-l, integritatea i-o păstrează,
nu-l lăsa de lumină se se îndepărteze,
calea Sa să fie prosperă,
prin sevă să se infiltreze fericirea,
frunzele-i să înverzească,
pofta de viață să-i crească,
semințele de depresie să piară,
încrederea în ale sale rădăcini i-o întărește,
ploile, furtunile să nu-l mai clintească,
ajuta-l să se ierte pentru greșelile trecutului,
să-și accepte neregularitățile, defectele.
De azi copacul va zâmbi,
Acceptare va sădi,
Iertare va împărți...
Echilibrul Universului va răspândi.
Crengile chiar dacă momentan vântul rece îl vor întâlni,
primăvara în al său suflet se va instala,
pe măsură ce timpul va trece,
copacul va înflori,
spinii din a sa scoarță vor dispărea.