Scările palatului de cleștar mă așteaptă
Ca să îmi pierd, din neatenție, pantoful stâng.
Râurile susură a iubire, a euforie,
Iar prințul, necunoscut încă mie,
Mă așteaptă undeva, în lumea asta.
Tufișurile de zmeură mă așteaptă și ele
Pentru a le culege roadele,
Cu promisiunea că acestea
Mă vor tranforma dintr-o cerșetoare
Într-o prințesă veritabilă.
Calul alb nechează, așteptându-și stăpânul,
Cu scopul de al conduce către coliba mea.
Sper doar să mai existe totuși, și în vremurile astea,
Prinți care să-și caute jumătatea
Și printre cerșetoare.