am văzut cândva
un om prin care bătea vântul
și l-am acoperit cu mine

când timpul face
mișcări în semicerc la gâtul tău
ca o coasă într-o mână neexperimentată
îți șuieră viața în urechi
( a trecut ca un glonț )
și înveți să fals-ezi cu moartea

în umeri scobești
un adăpost, o scorbură să îți porți
copilul din tine ferit de pericol
o mână dreaptă
caldă

stai și te gândești
odată cu agonia serii
că ești același nebun la porțile Rhodan-ului
ai aceleași cuvinte și credințe învechite
îți iei tenișii rupți în mâini
și aplauzi spunând
"sunt sol pe timp de pace
să nu se tragă
să nu se tragă !"

în final
adormi cu brațele încrucișate
la piept de durere neștiind că în partea opusa a lumii
e limbajul în semne al unui copil surdo-mut ce nu poate să strige
în gura mare că iubește viața