înmulțirea la zero
o faci dimineața la trezire
așa convingi sângele să curgă contrar inimii
(inima dă ștafeta creierului)
lași o Þigară să tragă tot veninul din adevărul nopții
faci câteva cerculețe și începi să numeri
trei, doi, unu, iar în loc de “și” spui zero
(trecerea ta prin întuneric e ca o cicatrice
pe un BroadWa(y)sted al nopții)

înmulțirea la zero
o faci de mai multe ori pe parcursul zilei
și niciodată noaptea, o faci întotdeauna cu ochii
deschiși și buzele lipite, o faci cu partea din tine
înnegrită
(odată cu munca, odată cu măștile, îți cresc două mări în mâini și
începi să te inunzi până la dispariție)

înmulțirea la zero
o faci seara când ajungi acasă
ca pe o rugăciune de izbăvire
(omul marțipan din tine dă un brânci
omului de tinichea și începi să te împarți
puțin colo, puțin colo)

excepția de la regulă
apare atunci când încercăm să ne înmulțim
infinitul la zero și creăm un paradox