când pleci milioane de corăbii paralizează la țărm
dintr-o dată milioane de ancore plesnesc marea asta pitică
iar peștii nici nu mai dau din aripi. ci din ancore.
ca și cum și-ar lega cerul de adânc.
ca și cum ar trasa o linie între nu a fost // nu va fi

se face liniște
se moare pe nerăsuflate. ori se trăiește - totuna
nici viața nici moartea nu-și mai știu conturul
când pleci

vine apoi spre seară o chestie ca un apus
stinge toate drumurile zboară peste toată dilara
doar merele iradiază asemeni unor insecte incendiate
și nu se întâmplă nimic notabil
doar osmoza asta de viață și moarte plus o lumină
cât o stea de liniște

II

azi am curățat pomii, dilara
niciodată n-am fost mai singur. se loveau merele unul
de celălalt ca să se simtă. și eu mă loveam de mere
de mine. pentru o oarecare imagine. pentru contur.

I

când pleci apar corăbii paralizate la mal
se întâmplă să văd o fetiță desenată pe mere
prinsă cumva între creangă și fruct.
imaginează-ți durerea culesului
imaginează-ți o spânzurată care se rupe cu
fiecare gest