Mă-nebunește gândul fugii pe elipsă;
Să nu scap ca-n prăpastii, în exterior de pistă,
Că nu-s tribune, e negrul cel absolut și rece,
Acolo unde nu mai știi... Nimic, nu se petrece!

E-un straniu ce m-apasă-n septembrie mereu,
La prima noapte ”freeze” de-un rece alizeu...
Și cad din mine frunze, ce-or putrezi orfane
De pom cald, ce-am dat fructe din cupe diafane.

Mă duc spre-un alt cules de trudă zămislită
Mereu, neîncetat, înscursă în stoc ispită
De trecere-n spre frig, ce-ngheață poate veșnic...
Și nu se-ntoarce!? Astrul, e meteorul... sfeșnic?!?

Și nici rotiri nu-s multe; noroc de-s cam optzeci,
Ce poți în alergare să numeri, să petreci...
Și chiar de nu lași timp elipsei reci să cearnă,
Tot riști să nu te-ntorci la cald... Din rece iarnă!...

Oare ce-i ce-au sfârșit cursă... pat o să ne aștearnă?!?...
02.09.2011