Ȋnaintezi cu nu știu câte respirații pe minut
de parcă mediul din jurul tău poate fi îmblânzit

îți deschid ușa
te așezi pe scaun
și ai gândurile într-un aparat de zbor


de plictiseală sau nu știu de ce
o mișcare de inspirare adâncă urmată de expirație
îți deschide gura

bolta ta palatină are striații inflamate
de la piercingul din limbă
sau ești băiat rău
c-un chip ca pământul cu oxid de fier
care e aproape imobilizat de ghearele aerului
și în mâinile tale cu miros de brad

îmi prinzi obrajii
dar privirea mea nu are oxigen
e ca și cum cerul se scutură de fluturi umezi și albi
întrec limita nervii mei
și eu înconjor camera


e clar că nopțile te aleargă
ai pleoapele încercuite
spre dimineață tu adormi
cu altă ea.