Sunt Cerșetorul Iernii, sosit de pe coclauri
La han, să beau în crâșma bătrânului hangiu
Și vin din cartea veche cu prinți și cu balauri
De pe-un tărâm pe care nici basmele nu-l știu.

N-am nici hogeac, nici țară și sunt străin de neamuri,
Port anii în desagă, nu poți să-i mai aduni,
Când trec, toți caii nopții se zbat mușcând din hamuri,
Iar nucii se apleacă, smeriți, ca-n rugăciuni,

Văzduhu-și trage, vânăt, de-a latul pân-aiurea
Cortine destrămate din care scame cad
Și unde gârla curge de-ngână-n glas pădurea,
Năluci de pâclă rară dansează peste vad,

Răchițile pe luncă prind flori de ger în plete
Și cu argint se-mbracă rugina-n crengi de tei;
Roiesc prin ceață fluturi pe ritm de menuete,
Iar zarea de cenușă se-acoperă cu miei...

Atunci, vreau, prin troiene să merg ca printr-o iarbă
Desculț, sub tălpi răcoarea s-o simt ca toți cei vii,
Cu neaua prinsă-n gene și năpădită-n barbă,
Sunt Cerșetorul Iernii, primiți-mă, hangii!