cu finalul
înzăpezit în troiene
regăsesc
poveștea de iarnă
în care două inimi ale toamnei
reîntregesc cerul
două lacrimi
la marginea albă a mesei
picioare tale
calcă
în păr ți-a rămas un fluture
îmi spui este târziu
prin ușa deschisă aștept
să mă strigi