Suntem încolonați în vis și-n tunică
Și aspirăm la libertate și lumină
Purtăm în inimi scurta noastră soartă
Pe Dumnezeu și o țară întreagă.

În epoleții răzbate povara luptei,
Onoarea e notată în ochii severi,
Un soare se sufocă în goarnă de luptă
Și se încinge-n dureri și răni.

Suntem o țintă clară în bătălie
Și sângele se încinge în timpane
Dar, domnii mei, în clar de lună,
Noi cerem încă o luptă
Și-n mirosul prafului de pușcă
Încingem hora alabatrosului din cușcă,
ÃŽncingem hora anotimpului abrupt
Fără spadă, fără suliță și fără scut
Ne încolțește un dușman avar și crud
Și ne pune în sânge și pe piept o graniță
Care încape toată, toată într-o raniță,
Ce se discinge precum sârma ghimpată
Și-n joc anost și inept înțeapă sufletele moarte
Din chinuri și dureri ce le spores imensul cimitir
Cât un oraș în violet încins, plin de amintiri,
În care mormintele se confesează în formă de cruci,
Morminte noi sau vechi, născute din colierul unei rugăciuni,
Și lacrimile șoptite ca niște istorii într-un pumn
Se mistuie în plumb, se mistuie în scrum de plumb.

Eterna datorie ne îndeamnă să închinăm potirul
Ca să pârjolim ecoul amintirii
Veninul se scufunda în arterele iubirii
Și chema Moartea să stârpească chinul.

Ne este casa totul ce avem în gene
Și doar valurile mării surâd cu sirene
Caștanii ne însoțesc în aventura bătăliei
Este o onoare să apărăm eternitate României.

Va bate iarăși ceasul luptei, goarna va striga ca un tun
Ultimul semnal, ultimul tic-tac, ultimul răgaz în aval
În care nu ne vom strecura ca să oferim sublime lalele
Ci exclusiv plumb, foarte mult plumb și moartea la plural.


*

Sunt un mire care dansează la propria nuntă
Pe un tărâm în care gloanțele-mi fac cunună
În beția de foc și-n dragostea de camarazi,
Se arată moartea ca o mireasă a zilei de azi.

De un cal alb și pinten îmi leg eu speranța
Că prin viforul negru voi răzbi cu viață
Iar mâine scrisoarea ce va fi numai scrum
Va salva inima și o țară în amurg.
Sunt un mire care dansează la propria nuntă
Pe un tărâm în care gloanțele-mi fac cunună
În beția de foc și-n dragostea de camarazi,
Se arată moartea ca o mireasă a zilei de azi.

De un cal alb și pinten îmi leg eu speranța
Că prin viforul negru voi răzbi cu viață
Iar mâine scrisoarea ce va fi numai scrum
Va salva inima și o țară în amurg.