m-am căsătorit tânără
cuminte ca inelul meu de logodnă
și m-au înveșmântat apoi în alb
deși dacă ar fi fost după mine
aș fi purtat un roșu nebun

ca iubirea.

oamenii aveau să comenteze
i-auzi-o cică-i poetă
însă eu mi-am văzut de
supa pe care învățasem s-o gătesc
mai gustoasă decât ceaiul de păducel

pentru bărbatul meu

căruia îi spuneam despre dragoste
și despre cum îmi crește
în ureche primăvara
iar el mă înfășura cu fularul iubirii noastre
cu gândul la

pruncul

ce are să ne fie rod.
acuma știu că n-o să existe ziua
în care o să mi se scurgă inelul din deget
oricât ar râde oamenii că poeta
își șterge odrasla de muci

doar ziua

în care mâna mea uscată
are să mângâie o frunte de copil
și un obraz roșu
de bărbat frumos
iubind…