undeva la marginea drumului
surprins în ființa lui

tot ce dorea era să poată rupe o vrajă așa cum rupe brutarul din pâine
în dogoarea soarelui rămân nebănuite focuri

trebuie să te învârți mult, mult
să simți cum pământul fuge de sub picioare
să-ți intre în oase căldura rămasă de cu noapte
apoi molcom să te oprești
spunându-ți
atâta a fost

când dumnezeu tace
el construiește o arcă din oameni

o fotăreață închisă cu ziduri pe margini
iar pe alocuri iarbă