Sătul de lutul spaimei cu doruri ard pe rug,
Iubind eretic tainica-ți privire,
Cu veșnicul ecou în regăsire,
Spre care mii și mii de râuri fug.

Alb, fumul se purifică spre zare,
În panglici Mobius răsfirându-și barba.
La poale jarul pârjolește iarba,
Mușcând din beznă scânteieri bizare.

Mi-e trupul tors de-o patimă deschisă,
Spre care fluturi beți de foc se-aruncă.
Au dat inchizitorii tăi poruncă
Să li se aducă inima-mi aprinsă.

Durerea îmi aruncă gândul unde
Se regăsește timpul, de se ascunde