nu plâng
privesc cu dor drumul ce urcă șerpuind
cu zilele
anii
nici aici nu mai sunt acasă
oriunde privesc
îți simt șuierul șoaptelor lungite până-n tălpile goale
de aceea ard
arderi care surprind un râs diabolic de tobe
un râs care desface în crisalide de gheață izvoare

de ce

nu mă alunga din vorbe
trădarea îmi udă mâinile
sânii
nu mă alunga din strigarea crinului
culoarea aerului e zbuciumată
scăldată într-o frumusețe lăuntrică
cenușie
aproape palpabilă

poate eu te-am alungat și nu-mi amintesc
poate ți-am cerut prea des să-mi spui că sunt frumoasă
am vrut doar în timpul meu să pășesc mai repede
dar am murit cu mult înaintea ta
am vrut doar binecuvântarea
să ne lipească atingerea peste frunte

ce-ai făcut
ai alungat semnul
acum vindecătorul urciorului întunecat
nu-l mai găsește

ce-ai făcut