Te-am așteptat primăveri la rând,
în satul acela de câmpie-
haltă la umbra castanilor,
Mi-ai scris într-un târziu:
“ Călătoresc numai cu acceleratul! ”

În orășelul de munte,
cu albul imaculat al zăpezii -
ales de noi în vremea copilăriei,
în orășelul acela unde opresc toate trenurile,
te-am așteptat alte ierni...
Târziu, foarte târziu, mi-ai răspuns:
“Călătoresc numai cu avionul!”

Þi-am scris apoi,
o toamnă și-ncă una,
din orașul studenției mele...
Priveam mereu cerul,
doar, doar, o pasăre albastră
te va aduce aici...
După multa vreme,
veni-e drept, “ par avion ” -
și răspunsul tău:
“ Călătoresc numai cu vaporul! ”

Am alergat intr-un suflet la malul mării,
așteptându-te cu fiecare răsărit de soare,
cu fiecare răsărit de lună...
O vară și încă una...
Dar n-ai venit...

Am primit azi scrisoarea ta...
Îți voi trimite mâine generatorul!
De unde era să știu
că de zece ani
porți o inimă... artificială?