motanii se plimbă pe acoperișuri noaptea
nici eu nu am somn din instinct îmi iau umbrela
în alb și negru faruri trec prin
ochii mei cât niște semințe de mac te caută
departe șuieră vântul sau poate
metroul cu lumini care mă orbesc

mi-am pierdut capul și mai
rău te-am iubit cu trenciul descheiat
peste tricoul lipit de inimă erai
mortal viața continua să treacă pe
străzi în alb și negru

acele dimineți cu gust amărui de
cafea băută din paharul de unică folosință
buzele noastre impregnate în același loc pe
mucuri de țigară atâtea amintiri
înghesuite într-o scrumieră de jad

nerăbdătoare alerg până la capăt
din urmă ploaia pe umerii mei în alb și
negru dezlănțuie norii

răceala ei ucigătoare îmi oprește sângele
de nu știu câți ani te aștept
cu ochii mici mici orbiți de luminile nopții
nu am somn și
metroul se apropie fluierând

(22 ian. 2013)