Din întuneric lumea
A răsărit deodată,
Când nu era nimica,
Nici start ca s-o înceapă.

Așa și muza lumii, poetul s-o cuprindă,
Se naște din nimic și face o splendoare.
Ea răsărind din trudă, în trud-o să se stingă,
Deși, pe cerul minții va fi nemuritoare.

Ea e esența lumii, dar lumea n-o pricepe
Câte-adevăruri are, și cât de multe vieți
Au încăput în dânsa, nainte de-a-o-ncepe,
Acei nefericiți care își spun poeți.

E greu ca s-o pătrundă o minte omenească,
E greu să se-nșeleagă că are-atâta grație,
Că cel ce-o va pătrunde întâi o s-o iubească.
De-aceea va rămâne doar bază de creație.