OARE DE CE !?


Rădăcinile existenței tale
s-au înfipt în mine cu lăcomie
și-ți hrănesc identitatea de parazit,
dar nu erai frumoasa orhidee
și nici vâscul norocului.
E vina ochilor mei
și-i condamn că te-au văzut,
când busola mea
era un mugur celest al primăverii
iubit de libertatea de a alege orice
din alfabetul tainelor vieții.
Destinul mi-a zâmbit răutăcios,
(oare de ce !?)
și mi te-a pus in față - poartă deschisă
pe drumul speranțelor și a regretelor.
Curajul e un mister meschin.
Curând, te-a flămânzit răutatea,
orgoliul ți-a rodit privirea reptilei
și te-ai îmbrățișat martiră
chircită la picioarele furiilor,
căci de Nemesis ți-era teamă.
Furtuna clipei mi-a exorcizat
cadranul vieții oxidat de venin,
eram iertat de tăcerea noroioasă
în care mă tot căutam.
S-a spulberat cenușa timpului
care mi-a neluminat existența
sub respirația ta
și iar am răsucit clepsidra
cu scrumul vieții care mi-a rămas.
Am un costum nou, dar retușat!