Când noaptea-n patul dulce, genele mi le las,
Aud iar sinfonia, mirificul tău glas.
Și timpul veșnic aspru să treacă se îndură,
Mi-e foame de iubire și sete de-a ta gură.

Și visul mă cuprinde în brațele-i deschise,
Cu simțăminte sfinte și dorurile-aprinse.
Din colțul minții mele ridic a ta iubire,
Sădindu-mi visul dulce cu patimi, fericire.

Ființa ta supremă deasupra mea rămâne,
Izvor îmi ești de patimi și râu de-nțelepciune.
Amorul meu cel sacru pe veci o să rămână,
Când peste neființa-mi ești singura stăpână.

Privirea ta adâncă, uimirea mi-o trezește,
Și gând de fericire mai mult în mine crește,
De ochiul meu cel lacom privirea ți-o-ntâlnii,
Pe veci îmi pari o sfântă, pe veci te voi iubii.

Iubirea ta din suflet s-o cânt cu a mea liră,
În fața tuturora s-apari ca o regină,
Și anii de s-or duce în zbor unde-or zării,
Noi, străbătuți de secoli, iubindu-ne-am trăii.