Este devreme

Noaptea în pat, trupurile noastre, o lună plină,
tu precum o seceră adormită peste un snop de lumină.

Eu plin de rouă după o brazdă cosită prin vene,
sângele albastru îți naște zborul sub gene.

Geamul-i deschis, în văzduh norul desenează cărare,
până în zori drumu-i mai scurt cu o depărtare.

Marea adună pescărușii în cuiburi pe apă,
încă un vis sub o brazdă de somn dorul îngroapă.

Stau în genunchi ca o răchită lângă fântână,
toate izvoarele lumii le sărut la tine pe mână.

Pe noptieră o floare adoarme-n tulpină,
spre dimineață, zâmbetu-ți înflorește întreagă grădină.

Dumnezeu la o mână, degete are o mie,
pe cel mic dintr-o stea ne-a împletit colivie.