e un prag
al oamenilor de hârtie
al oamenilor din plumb, alamă și
alte neșlefuite cenușii, e un prag
de care se lovesc, înnebunesc
și mor nefericiți

îl numesc pragul ultimului țărm
pragul dincolo de care oamenii nu
mimează viața

acolo se decupează romburi
dantelate de pe zidurile înnegrite, sunt modelate
în papioane ce au propriile bătăi de inimă și
sunt oferite călătorilor curioși învățându-i
să articuleze verbele "a crede"
și "a exista"

daaa
iubirea e ca o sanie ce alunecă necontrolat
pe un derdeluș cu zăpada topită pe alocuri
uneori adrenalina învinge încleștările fricii din piepturi iar pârtia
își hrănește infinitatea din zâmbetele celor doi
alteori vântul ajunge să bată între ei
și întunericul umple golul crescând
până la înstrăinare

dar ce să știu eu
pentru mine e doar iluzia primului zbor în spațiu
în care oamenii se duc după ce
o iubire se naște

eu sunt doar un balon cu aer cald
ce zboară necontrolat