Din puțul gândirii,
din grădina fericirii,
contemplez în nemurire,
scufundându-mă-n iubire.

Și-auzind cuvinte-alese...
“ tu poet suav
cu-al tău suflet brav
te naști și mori încet
scriind al tău pamflet “,
voi scrie rânduri și mai dese.

Căci oamenii când mă citesc
și gândurile mi le-mpărtășesc,
mă scufund din nou în puț
unde-s oamenii, postând în ștruț.

Iar eu, mă ridic încet-încet
alături de cei ce mă percep
și mergând pe-același drum
voi lăsa în urma fum și scrum.

Acolo unde oamenii nu văd
și speranțe nu-ntrevăd,
dar nici din puț nu vor să iasă,
căci din lene și prostie îi spun puțului -“acasă“.