se făcea că eram amândoi într-un poem naiv
culegeam floricele pe câmp
ne scăldam în apele minții primordiale
râsul ne invada instantaneu venele
din când în când fugeam de umbra unui oraș
cât un cer înnorat așternut glacial
între pământ și soare

într-o zi curiozitatea a învins
precum lupii flămânzi avizi de inedit
ne-am apropiat de gigantul oraș
ghidați după al treilea simț am ajuns pe o stradă
unde un șir nesfârșit de semeni
așteptau la polonicul milei o farfurie de ciorbă

ne-am întors
dar pădurea
pădurea avea crengi de beton
marele arhitect era pus pe zidire de oameni

iar râsul
râsul a devenit privilegiu cu tiraj redus
îl i(î)mparte dimineața sobru poștașul
la case mari cu peluză și leagăn
leagăn al civilizației beton
..................................................
dumnezeu lenevește într-un hamac
se spală pe mâini dimineața de noi
uneori cu milă alteori ironic
își spune în barbă; sunteți niște proști
v-am împărțit în mod egal picioare mâini și cap
la ce vă supuneți precum neghiobii unor legi
eu v-am trimis sămânța să creați
nu să mă recreați deștepților