Motto
Ei au plecat de mult să doarmă
În locuri verzi, în locuri sfinte...
Doar gândul meu îi mai recheamă
În suflert spre a-i ține minte.




Un tremur unduiește geana,
Un gând se zbate nevăzut
Și simt cum mă-mpresoară teama
De necuprins, de neștiut....

Simt valuri reci cum mă-nfioară
Făcându-mă să mă-nspăimânt
Și-o noapte neagră mă-nfășoară
În întuneric de mormânt.

E clipa sacră când alaiul
De umbre, fără de cuvânt,
În taină-și părăsește raiul
Venind să plângă pe pământ.

Pășesc abia simțit prin tină
De parcă însoțesc un mort
Și par născute din lumină
Atât de sfânt e al lor port.

Cu gândul Îi petrec în zare,
Cu sufletul le-ascult tăcerea
Și în alaiul lor îmi pare
Că văd aievea Învierea.