Iau ploaia cu mine sub pământ
Și cerului îi las doar în vis
Caut un tărâm unde nu bate vânt
Și unde nu-i nici un abis...

Mă pierd printre scoici uscate demult
Ca un cal migrator fără pășune,
Căci iarba de-acum mă face să uit
De tot ce-am trăit eu în lume.

Copaci fără rădăcini se duc către nori
Deschizându-mi calea spre soare,
Eu jefuiesc doar pietre de mori
Căci râul mă duce la vale.

Stai! Nu pleca! Ești sufletul meu!
De ce fugi departe de mine?
Și tot ce-a rămas e doar trupul greu
Cu pietrele, între coline...