Nu știu de ce dar nu am sesizat avertizările zilei pe care o admiram. Vizoarul meu s-a aruncat în lumina zilei ca sub un tren. Fără să îmi pot explica mă simt ca în singurătatea solidă a unei camere de hotel. Stăpânit de această convingere falsă că nu eram eu că era doar un joc am început să am iluzii și slăbiciunea de a crede că prin camera de hotel se plimbă o pisică pătrată. Pretindea să nu mă las înșelat de nimic, că este cu adevărat o pisică pătrată. Trăiam cu angoasa de a-mi vedea fantezia ofilindu-se și de a-mi pierde talentul imaginar. Curios este că pisica asta pătrată mă urmărește în singurătatea camerei mele de hotel ca o pisică supradimensionată. Când o gură mare lipsită de frumusețe m-a scos din camera de hotel spunându-mi că mi-a expirat termenul.