cârduri de păsări mute se ivesc din văzduh
ca un nor ce întinde o mână lungă de fum
și împrăștie printre degetele răsfirate
sângele lumii destrămat
în stropi vii peste obrajii mei ca două armuri ruginite
peste palmele mele desfăcute ca două pagini palide
cu care am cules și am înodat în jurul limbii
cuvintele ca pe niște gânduri zglobii
pustietoare încă

mai înainte de-a le preface în șoaptă sau glas
un fluture alb îmi pecetlui gura
și tac și ascult cum vorbe și gânduri și cuvinte se duc
spre centrul alb al pământului
printre notele unui cântec ce nu e al meu
dar pare o rudă a morții
cu privirea întoarsă spre mine