S-a prăvălit luciul de stele din întreaga boltă
Din cele mai îndepărtate colțuri, se făcând fărâme
Pe-o coajă de telur cu vântu-n vele și parâme
Ce și-au pierdut busolă... Sau seceriș ne vor, recoltă?!

E câmpul plin, că totu-i plin de ace înghețate
Boldind în pielea caldă, se-ncercând s-o crape
În prăvăliri criotice lăsând priviri crispate,
Vrând tot ce nu-i alb pur, geros... friant să-ngroape.

Până și dâre-s albe, ce erau uliți, drumuri
Și casele-s igluuri, mașinile-s doar fiare.
Reper nu mai există, pe coș ies albe fumuri
Și mintea-i înghețată... Neputinciosu’ o doare.

Doar trecători-s negri de-un negru trecător
Și pomii-s piscuri sure din loc în loc; ce scutur
Cu mâna-ntinsă aripi, c-am gândul zburător
Și-s plin de vise încă... N-aș vrea să mor, sunt flutur!...

... Este și ziua mea; feb’ paișpe ce-ncă bucur...
14.02.2012