Aș putea să iubesc noaptea
numai pentru gândul tău din care adesea scap ca din
aripa care trage corpul în sus, să-l facă hoit în viteza
cu care albastrul se desface de înalt
și-mi înțeapă tălpile.

Acolo visele despre tine stau la colț
și negrul se trage peste draperii
să cadă cu întuneric
peste sufletul meu încordat
ca un mușchi în deșertăciunea
zilelor lui iulie.

Și nu trebuie decât
să îmi aduc aminte cum întristai aerul
atunci
foamea mi se părea o iluzie,
de respiram visul adânc în plămâni și trăiam
ca niciodată mai adevărat.