privim colinele verzi
spânzurați de cer
fără teamă coborâm
de pe umeri în fluidul
ce ne strivește auzul
știm să afirmăm despre noi
ca despre acele păsări
ce-și părăsesc cuibul
o dată cu ploaia
iedera ne cuprinde umerii ca pe falnicele
ziduri
eclipse de țărm
întoarse la liniștea cuvintelor