Îl vede, căzut și făr' de vlagă...
Ea inspiră durere și expiră amintiri.
Zidul dintre ei încearcă să îl spargă,
Însă nu poate, au fost prea multe prăbușiri.

El se-nalță ca o stea, să o vegheze de sus,
Deși nu era momentul și mai aveau atâtea de spus.
Dar el își deschide aripile, zboară spre apus
Și nu se mai poate întoarce odată ce s-a dus.

Nu-și poate lua la revedere,
Ființa ei cedează, nu mai are putere.
Și totuși îl lasă să plece departe,
Iar acum... acum doar viața-i desparte.