am crescut
să vezi cât de domol am învățat să plimb limba în gură
printre dinții ciupiți și buzele sărate sunt atâtea drumuri

de câte ori deschid ochii văd lumea din alt chenar
o succesiune de pe rola filmului rulat manual
premeditat de încet
cu momente de nuditate reflectate pentru totdeauna în oglinzi
sprijinite de ceștile de cafea
dând naștere la fantome care îmi încearcă ușa
apăsând pe clanță când mă aștept mai puțin

norii deraiază din vitrine
aerul este moale
bubuie până în povești
când mă ascundeam în palatul zmeului
spunând încet nu știu cui
ceva

de când tot merg am început să încurc ziua săptămânii cu luna calendaristică
am ajuns ca o rădăcină de schimb lângă copacul gol care
culege fulgere
atunci văd silueta ei în diferite ipostaze ale timpului
inima face bau!

și continuă să plouă de parcă s-ar arunca cu pietre
aici pe străzile acestea care o iau la vale