mai întîi vodka ne aduce la același
numitor comun pe mine și pe dzeu
pe mine și pe tine
pe mine și regretele mele.

ea vorbește în locul nostru ca un PR
ori un purtător de cuvînt
în lipsa noastră.

și acum că nu ne mai iubim suntem goi și nefolositori,
de neînțeles,
ca un nebun care încearcă să aprindă cerul
cu bricheta.

mă plimb pe străzile umbrite din cartier
de parcă aș avea umbrele uriașe în loc de gînduri.
și alunec în mine, alunec în interiorul corpului meu
de parcă aș fi uns din abundență
cu vaselină.

sunt gol și nefolositor și de neînțeles
de cînd ne-am despărțit și tot ce-aș putea face
să sucesc gîtul cîinilor de pe stradă
cu mîinile goale.
pentru că mereu mă latră
ca și cum aș mirosi
a tine.

apoi încă o vodka pe drumul de întoarcere
în propriile traume,
în lumea netradusă pentru mine
vorbită într-o limbă demult dispărută.