acolo unde ceasul arată miezul nopții
plăcile timptonice s-au izbit violent creând o nouă formă
de relief care împiedică trecerea timpului

toate străzile sunt goale
locuințele au luminile stinse
nici măcar o adiere de vânt nu cutreieră liniștea
natura și-a pierdut verdele solul are toate reflexiile negrului
precum o mantie de călăreț apocaliptic

***

o clipire a fost de ajuns pentru ca viața să fie răpită
și dusă într-un loc mai bun

***

de nicăieri o săgeată
îmi străpunge pieptul
direct în inimă

din nou
oamenii încep a vorbi
păsările își ocupă locul în nesfârșitul cerului
ambuteiaje în nuanțe de verde
se deșiră sub tălpile mele

viața se scurgea gălăgios dinlăuntru
iar eu scrijeleam c-un gust amar de inimă nelocuită
ultimele cuvinte

ce egoist am fost
ce egoist ammm