Simțurile mele neglijente prin lume rătăceau.
Degetele o mochetă din lână pipăiau,
Urechea stângă gura lumii asculta,
Iar cea dreaptă, într-o scoică, marea aștepta.

Aveam un ochi după o fustă scurtă, într-un mall
Cunoscut de toți pentru gustul lui frivol,
Iar celălalt, captiv într-o carte,
Privea întâmplări, mult mai departe.

Nasul meu elevat cu miros fin
Se odihnea în scumpe pahare de vin.
Pofteam la mâncăruri nemâncate vreodată,
Și la cât poți fi, de mine, sărutată.

Trecut sau prezent, rătăcite sunt toate,
Într-un concert al vieții, de chitări dezacordate.
Simțuri slăbite cedează pe rând.
Pipăitul se îngroapă adânc în pamânt,

Privirea se pierde departe în zare,
Mirosul vrea să simtă doar briza de mare,
Nu mai am gust și n-aud nimic,
Nimeni nu înțelege ce vreau să zic.

Cerul nu vrea să mai fie albastru,
Așa se sfârșește'acest cântec măiastru,
Pun la ferestre perdele cu nori,
Și pictez un tablou fără culori.

Regret amarnic lucruri ce-am făcut,
Viața-i nedreaptă sau doar mi s-a părut,
Cu ultimul suflu mai scriu o scrisoare,
Și plec spre un loc fără cărare.