în ochii tăi apele sunt tulburi
mă pot pierde cu ușurință
ca-ntr-un anotimp mic și opac
în care lumina e trasă la sorți

nimic nu mai amintește de ziua aceea
când ciopleai inimi
în lemnul cireșului din grădină...

marea din ochii tăi
are acum tristetea unui braț de fântână
de care nu mai atârnă soarele

în zadar încerc să salvez literele
din albia ei
și să construiesc cu ele o cetate
se ofilesc între noi dispar
așa cum dispar noptile când intră în ziduri

mirându-se doar
ce urme minunate au lăsat pe nisip
tălpile noastre