/ the more you love a memory, the stronger and stranger it is/ v. nabokov

s-a distrus simetria dintre tine și lume, spații, obiecte,
urmele distrugerii sunt ascunse bine. aluneci încet în leagane,
în prima banca rămasă în afara școlii,
pe locul de lângă fereastră, în seara de noiembrie
cu gerul, cu ferestrele deschise peste noapte.


și treci prin scuar pe lângă universitate unde porumbeii zboară
dintre toate acele păsări, câteva au înghețat
acum zgârie singure cu ciocurile pe tablă
linii perfect simetrice, lungi.

și desenează tot leagăne,
leagănele no more absinthe,
leagănele fericirii,
leagănele pieirii

niciodată oprindu-se,
mergând ca pendulele matematice în aceeași mișcare ușor încetinită
sus/ jos. e doar o altă formă a plecării, apoi regăsirea,
nu teoriile pe care le citești în cărțile by stephen hawking.
e ca și cum totul continuă să stea imobilizat
în acele scaune vechi de autobuz,
privesti pe geam, iar distanța parcursă curge în aer, la fel ca și timpul blocat în noi,
noi, în mișcarea noastră ondulatorie.