Cu fiecare zi ce trece, totul devine mai ușor, mult mai astral;
Pământ rămâne greu în urmă, doar râmele să îl mănânce
Până-l vor devora, îl vor face un glob de carne trivial,
Viermos, în care numai peștele să-și ia momeala, să se culce...

Se înalță sol din solul ce tot crește, acoperă tot ce-i, gunoaie,
Vestigii, ce dărâmă praful cosmic; solii în inhalări mesaje
Refăcând, zalele-n lanțuri, altele mai noi, spirale adăpând în ploaie
Un secetos, tot mai arid teluric, târâtor conclav cu încolăciri, trucaje...

... Într-o cascadorie ieftină de mistic inventat de-a reproduce copii
Ce lasă dâre lungi în huma brun-jilavă, încă neîngurgitată;
Îs orbii târâtori, urmași de cei ce-un ochi aveau, doar pentru ei, ciclopii...
E rătăcită, o râmă, pe-o stâncă din neant; privește la planeta... O novă depravată!
14.05.2012