eu nici înalt nu sunt nici prea
obișnuit ca lumea să mă bage-n seamă
cobor vâzduhul cu anonimatul
cățărătorului plecat pe munte-n zori
pe o potecă ce pornea pe după casă

nu o să mint am degustat și eu din cețuri
din voluptatea gândului că nu-i nimic mai sus
desigur în scurt timp divinul
e convertit în frici în lenevie și negoț
e o schimbare-a feței întru urâțire

încât mă-ntreb deși e prea târziu
de ce n-am căutat pe unde locuiesc sihaștrii
să înțeleg cu-adevărat pustiul
din mierea sunetelor ce ne zumzăie pe la urechi
cu amăgiri de poezie și de cântec

din cărțile îngălbenite voi porni
un foc în care mă voi azvârli cu toate
cenușa somnului-fără-de-vis lăsându-mi
fără vestire ceața grea

timpul e-o pâlnie prin care toamna
revarsă apă-n gurile de greieri