Se joacă-n feste ne... norocul ce și-a uitat, ingrat, origini,
Că o negație-l desparte, de ce el este-n fond făcut;
O punctuație-ntr-un șir, delimitată sau totală,
Ce gândurile-ar limpezi și umăr ar fi să te sprijini,
Un fel de șansă, sinonim de ce-ar fi vrut și s-a putut,
Dar se pierzând într-un ne fast... Ce trist, mai mult decât o boală.

Este-un suspin, când crezi că aer intubat scurt,e resuscit,
Dar nu revigorează hău, e doar un semn de deznădejde!
Este și-o apăsare, culmea, fără nimic de greu pe piept;
O sfâșiere virtuală de inimă, de-un trup rănit.
E-un zbucium calm, un antonim, cum stoic curmi rapid primejde...
Un nor, ce poate picura direct pe colțul de ochi drept.

Și nu e sânge să repare, să curgă să astupe plagă
Și nici a egoului morfină să stingă ”doare” de moment.
Nu e nici oul de-o speranță; doar nevăzut, o cecitate,
Nu un orbit ce-ar putea trece, de mai e timp. E încă vlagă!?
Nu-i iremediabil încă, nu s-a produs un accident!...
E trist de tot, cum de-altul moare, dar crezi încă-n eternitate?!?...
23.05.2012