Singurătatea subînțelege tăcerea născută în parc pe alee
Ce cu ochii închiși pășește printre suflete
Războiul ce îl poartă cu sine nu se încheie,
El numai se ascunde,după ecouri de urlete.
La distanța privirii ea ochește spre izolare
Unde se află întunericul mut al nemuririi
Pe autodistrugere ea construiește o închisoare
Unde ascunde inima de veninul iubirii.
Singurătatea este o stație unde ne odihnim de lume
O restartare a conștiinței ce a fost atinsă,
O pauză ce ne poate pune iarăși pe picioare
Cînd simțim că conștiința a fost de viață-nvinsă.
Singurătatea se prezintă fiind prietenul cel mai devotat
Căci din caz de nevoie putem conta doar pe ea,
Și secretele cele mari le putem da ei la păstrat
În safeul unde păstrăm într-un ungher ascuns și DRAGOSTEA.